luni, 21 septembrie 2015

Sub semn de taină

Cu mâna ce mi-i rece
încerc să prind o stea,
Şi-apoi în visul nopţii
să spun ce am de spus,
Eternă utopie
e chiar şi umbra mea
Ce vrea să se măsoare
cu soarele-n apus.

Ca-n tainele incerte
din visul răzvrătirii
Văd drumul ce mă-ntoarce
cu fruntea în ţărână,
Dar gândul de izbândă
sub pavăza iubirii
Mă vrea încă o viaţă
şi-mi pune stele-n mână.

Privind înspre lumină,
simt că îmi este ciudă
Că-n murmur îmi las spusa
şi-n tremurul din barbă,
Şi mi se-ncruntă fruntea
simţind-o cum asudă
Când eu nu văd pădurea
dar văd un fir de iarbă.

Prin timpuri trecătoare,
cât încă am un nume
Şi pot întinde mâna
cu murmur şi saluturi,
Voi pune-nsemne vieţii
şi voi privi spre lume,
Spre timpuri viitoare
şi vechile-nceputuri.

Cu mâna ce-mi e rece,
vremelnic tremurândă,
Voi arăta, în noapte,
pe bolta înstelată,
Cum ploile de stele
şi luna sângerândă
Dau vieţii o speranţă
de-a nu fi renegată.

Incertul unor taine,
cu rost de izbândire
Îmi picură-ndoiala
în gânduri şi în vise,
Ca-n forme de tăgadă,
să uit că o-nzidire
E cea dintâi dovadă
că-n noi sunt toate scrise.

Azi eu sunt încercarea
de-a prinde-n mâini o stea,
Și-apoi să-nceapă visul,
spunând ce e de spus,
Să dea de furcă morţii,
când îi va fi să vrea,
A fi înstăpânită
pe-al soarelui apus.

vineri, 11 septembrie 2015

Catafalc pe eşafod

Învinge-mă şi dă-mi niște otravă
Nu asculta de vorba mea şoptită,
Inima şi firea-mi e bolnavă
De-atâta zbuciumare ispitită.

Dă-mi lesa care azi mi se cuvine,
Securea n-are nici un rost acum,
Cu pietre dau oricum, destui, în mine,
Mă mir de câte pietre sunt pe drum.

Îmi spun, ştiind, că viaţa-i infinită
Când urme las pe drumul ce îl calc,
Dar simt, păşind, miros de dinamită
Şi mă îndrept, cu calm, spre catafalc.

Închide-ţi ochii de-ţi sunt plini de sete,
De bună voie urc pe eşafod,
Nu pot să simt abrevieri complete,
Trăirile de-acum n-au nici un rod.

Învinge-mă... dar dă-mi nişte otravă
Să pot să ştiu că moartea e grăbită,
Că altfel mi-e de-ajuns un bob-zăbavă
Şi pun sub talpa lumii dinamită.